Când mori câte puţin …?

Am primit acest mesaj de la prieteni ceva timp în urmă. E adevărat, uneori murim câte puţin…

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata
ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim…

(PABLO NERUDA)
Premiul Nobel pt poezie!!!

Am găsit şi originalul în spaniolă:

Muere lentamente

Muere lentamente quien se transforma en esclavo del hábito, repitiendo todos los días los mismos trayectos, quien no cambia de marca, no arriesga vestir un color nuevo y no le habla a quien no conoce.

Muere lentamente quien evita una pasión, quien prefiere el negro sobre blanco y los puntos sobre las “íes” a un remolino de emociones, justamente las que rescatan el brillo de los ojos, sonrisas de los bostezos, corazones a los tropiezos y sentimientos.

Muere lentamente quien no voltea la mesa cuando está infeliz en el trabajo, quien no arriesga lo cierto por lo incierto para ir detrás de un sueño, quien no se permite por lo menos una vez en la vida, huir de los consejos sensatos.

Muere lentamente quien no viaja, quien no lee, quien no oye música, quien no encuentra gracia en sí mismo.

Muere lentamente quien destruye su amor propio, quien no se deja ayudar.

Muere lentamente, quien pasa los días quejándose de su mala suerte o de la lluvia incesante.

Muere lentamente, quien abandona un proyecto antes de iniciarlo, no preguntando de un asunto que desconoce o no respondiendo cuando le indagan sobre algo que sabe.

Evitemos la muerte en suaves cuotas, recordando siempre que estar vivo exige un esfuerzo mucho mayor que el simple hecho de respirar.

Solamente la ardiente paciencia hará que conquistemos una espléndida felicidad.

-Pablo Neruda-

And here is the English version of that poem:

Die Slowly

He who becomes the slave of habit,
who follows the same routes every day,
who never changes pace,
who does not risk and change the color of his clothes,
who does not speak and does not experience, dies slowly.

He or she who shuns passion,
who prefers black on white,
dotting ones ‘i’ rather than a bundle of emotions,
the kind that make your eyes glimmer,
that turn a yawn into a smile,
that make the heart pound in the face of mistakes and feelings, dies slowly.

He or she who does not turn things topsy-turvy,
who is unhappy at work,
who does not risk certainty for uncertainty,
to thus follow a dream,
those who do not forego sound advice at least once in their lives, die slowly.

He who does not travel,
who does not read,
who does not listen to music,
who does not find grace in himself, dies slowly.

He who slowly destroys his own self-esteem,
who does not allow himself to be helped,
who spends days on end complaining about his own bad luck,
about the rain that never stops, dies slowly.

He or she who abandon a project before starting it,
who fail to ask questions on subjects he doesn’t know,
he or she who don’t reply when they are asked something they do know, die slowly.

Let’s try and avoid death in small doses,
always reminding oneself that being alive requires an effort by far
greater than the simple fact of breathing.
Only a burning patience will lead to the attainment of a splendid happiness.

3 thoughts on “Când mori câte puţin …?

  1. am inceput sa mor…
    daca e sa ma iau dupa spusele lui Neruda… .
    pai chiar e bine sa mai citesti din cand in cand chestii din astea despre care credeam ca sunt prostii. odata spuse(de altul)-citite-asumate de EU ai sansa sa invii.
    numai boala depistata poate fi tratata.
    dar oare vreau sa ma tratez, sau imi place sa mor cate putin? oare nu e de preferat o moarte, cate putin, decat riscul unei tumori galopante dupa o euforie narcotica?
    ce-ar fi daca toata lumea s-ar lasa prinsa de acest “vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii”?
    unii se deplaseaza in varteje pentru ca altii sunt statornici ca vaile si muntii care permit formarea vartejelor.
    Ce spune Neruda poate fi adevarat, dar el e prea concret, MOARTEA si VIATA sufleteasca sunt date de ceea ce credem despre ce facem.

  2. sa fiu mai explicit – conteaza ce credem despre ceea ce facem – si iata de ce:
    Neruda spune
    “Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.”
    Brutarul de langa mine a mostenit afacerea de la parinti. De cand se stie el are acelasI “program” ; de cu noapte face focul in cuptor ca la prima ora sa aiba paine proaspata pentru vecinii sai.
    Pare plictisitor ca activitate, dar el crede ca munca sa ajuta la existenta unei parti din umanitate. El e fericit ca zi de zi poate sa contribuie ca lumea sa fie cel putin la fel de buna ca ieri…
    Fiecare trebuie sa-si cunoasca firea si rostul sau. E nefericit stejarul care vrea sa zboare in inaltimile cerului si vulturul care vrea sa dea umbra odihnitoare calatorilor.
    Tot Neruda spune ca moare incet “cine nu cauta harul din el insusi”. Asa da, in fraza aceasta ma regasesc si eu. de fapt tot restul ce a scris el si ce am bolmojit eu pe aici e in plus, e noroiul de langa bucata de aur:
    MOARE INCET “CINE NU CAUTA HARUL DIN EL”

  3. da…versurile lui neruda iti intra la suflet si te pun pe ganduri…trebuie sa fii puternic ca sa nu "mori" in fiecare zi tot mai mult…

Leave a Reply