Vinuri

January 19, 2012

Impresii despre Equinox Shiraz 2009

Tags: , , , , ,

Mă bucură mult faptul că în Moldova au apărut micii producători de vinuri care au o grijă specială pentru vinurile produse de ei şi le îmbuteliază în cantităţi limitate. În pofida faptului că legislaţia noastră imperfectă inclusiv şi în domeniul viticulturii şi vinificaţiei nu le permite micilor producători să activeze liber – avem 5 producători mici de vinuri în Moldova. Mă refer la cei uniţi în “Asociaţia micilor producători de vinuri din Moldova”: EtCetera, Equinox, Mezalimpe, Vinăria Nobilă şi Pelicanul Negru. Informaţii despre asociaţie găsiţi pe: winemoldova.com

Astăzi am să împărtăşesc impresiile despre Shirazul de la Equinox. Shiraz sau Syrah este un soi nou pentru Moldova, originar din Franţa, dar care este foarte popular în California şi Australia. După cum susţine producătorul, la noi acest soi de struguri a fost plantat pentru prima dată la Crama Domnească – vie aflată pe o pantă din apropierea satului Olăneşti. Nu am găsit alte referinţe despre Crama Domnească din Olăneşti, dar se pare că e un domeniu ce aparţine aceluiaşi Constantin Stratan de la Equinox. Deci este unicul producător de Shiraz din Moldova la momentul dat şi anual sunt îmbuteliate puţin peste 2000 de sticle.

Equinox
Shiraz, 2009
Sec
Conţinut de alcool: 12,5% Vol.
Îmbuteliat: noiembrie 2010

După cum zice eticheta este un “vin de calitate selectat roşu sec”. Dar prima impresie vine de la prezentarea vinului – o sticlă clasică cu design a etichetei foarte reuşit care este totodată simplu, dar şi cu o tentă de produs premium. Denumire sonoră care prinde. Dopul de plută de calitate.

Turnat în pahare vinul are o culoare de roşu închis, o nuanţă densă care aminteşte de Cabernet. Prima asociere de aromă este însă de Merlot, de un vin roşu vechi poate chiar. Se evidenţiază mirosul de coacăză neagră, iar după se poate desluşi foarte clar aroma de harbuz murat. Da, da… nu râdeţi – harbuz murat (sau pepene verde murat, cum i-ar zice cei de partea cealaltă a Prutului). Deşi mie personal nu mi-a plăcut niciodată harbuzul murat această nuanţă de aromă în vin nu deranjează, este chiar plăcută. După decantarea vinului apare aroma de lemn, de lemn uşor sau de nuiele verzi de vişin şi nuanţe de zahăr ars.

La gust se simte vişină uscată, vişină răscoaptă, nuanţe de tatine. Este puţin dulciu şi lasă o impresie de vin revigorant. Post-gustul puţin acid, metalic chiar – dar plăcut. Şi iarăsi se doreşte o comporaţie cu Cabernet la post-gust – este asemănător, dar mai strident.

Shirazul de la Equinox a lăsat o impresie de vin uşor cu un gust nobil de vin învechit. Trebuie neapărat decantat, atunci îşi dezvăluie pe deplin nuanţele şi fineţea. După cum a fost menţinat pe eticheta din verso sunt posibile sedimente din cauza reducerii la minim a tratărilor tehnologice – care au fost remarcate.

Am combinat vinul cu această salată – Salată “Caldă-Rece” şi a fost un tandem bun. Deşi cred că s-ar potrivi mai bine la mâncările cu pui sau vită.

3 thoughts on “Impresii despre Equinox Shiraz 2009

Leave a Reply