PMAN şi ce facem cu comuniştii…

Despre mâine la zece în PMAN: nu ştiu cât de mulţi vor fi acolo… Să nu credeţi că oamenilor de rând le pasă atât de mult de ce se petrece în piaţă, mulţi preferă să stea la serviciu fiind ameninţaţi cu concedierea, alţii se tem pur şi simplu de fărădelegile poliţiei, mulţi sunt plecaţi la lucru peste hotare şi să admitem – mulţi, foarte mulţi i-au votat chiar sau le sunt slugi fidele comuniştilor. Mulţi mai sunt minţiţi la televiziunea naţională şi sincer nu cred că se va obţine ceva, dar dacă e de făcut ceva – numai în mod paşnic, numai coordonat, cu un lider (pe care nu îl avem) şi cu cereri concrete printre care neapărat demiterea conducerii TVM şi Radio Moldova şi invitarea experţilor străini care să examineze fraudele electorale petrecute precum şi să participe la investigarea atacarilor asupra clădirilor parlamentului şi preşedenţiei (pentru că se pare că însăşi guvernanţii au creat premizele necesare şi au instigat prin provocatori sau chiar au înscenat totul, sunt prea multe semne de întrebare şi numai ei sunt cei ce beneficiază pe deplin din această situaţie creată). Şi lista poate fi continuată…

Şi mai am un mesaj tuturor celor din România: UNIRE NU VA FI! REVOLUŢIE NU E! Sigur că se fac multe analogii între cum s-a scăpat de comunism în România şi ce se întâmplă azi în Moldova, vrând nevrând se aminteşte Revoluţia din ’89 şi e normal să primească atâta susţinere în România. Dar sunt puţine şanse, cel puţin azi, ca Voronin să păţească la fel ca Ceauşescu sunt puţine premize (numai dacă nu face prostia să dea ordin să împuşte lumea în stradă). Şi mesaj ruşilor din Rusia care fac analogii cu revoluţii oranj şi roz: nu e o revoluţie aici – nu vă gândiţi cu ce culoare să o numiţi.

Am fost plăcut surprins să văd un jurnalist din România care de fapt judecă realist pe marginea ultimelor evenimente de la Chişinău şi a făcut o descriere cât se poate de exactă a clasei politice liberale din Moldova. Vedeţi şi voi aici reportajul:

Acuma, să vă mai zic o dată ce e de făcut (am mai scris cu câteva zile în urmă aici de fapt) – să vedem de ce sunt în stare cei pe care i-am votat – PL, PLDM şi AMN. Chiar şi în condiţiile actuale ei pot prin mod constituţional să ajungă la alegeri repetate. De ce să nu o facă? Comuniştii fără un vot nu aleg preşedintele şi parlamentul se dizolvă. Examenul ce trebuie să îl treacă e să nu voteze un comunist ca şef de stat, atâta doar. Mai repet, sunt sigur doar de PL că nu votează (au declarat clar şi respicat că nu participă la vot), iar pe de altă parte Filat l-a votat odată pe Voronin deja, de ce să nu o mai facă? Iar dacă priviţi video de la întâlnirea liderilor opoziţiei cu călăul statului (că şef de stat nu îi poţi spune) – vedeţi şi voi cum îi dă explicaţii Filat lui Voronin (ca un soldăţel fidel).

Cel de-al doilea examen e să fie o dată uniţi, măcar o singură dată… La alegerile repetate ce vor avea loc să fie un singur bloc. Pot intra pe listele MAE de exemplu (ca să fie dpdv juridic totul corect) în proporţie de procentele acumulate la moment (sau cum se vor înţelege), să includă pe toţi opoziţioniştii care nu se declarau să susţină partidul comuniştilor – PL, MAE, PLDM, AMN, chiar şi pe UCM şi cine mai era pe acolo. Ca la alegeri să fie doar două opţiuni reale PCRM şi Blocul Anticomunist. Asta e soluţia ce o văd eu…

Mă bucură: Renunţarea la violenţă şi libertatea presei – imperativul momentului în Moldova – scrisori de genul ăsta precum e această declaraţie de la germani trebuie să vină cu sutele în Moldova, să-şi dea seama Voronin că fărădelegile lui sunt urmărite şi ştiute de întreaga lume (din păcate nu şi în întreaga Moldovă). Este foarte adevărat ce se spune în această declaraţie şi a-şi dori să fie făcută publică la TVM. Am mai aflat că a fost şi o declaraţie din partea Uniunii Europeane care cere Moldovei să reia relaţiile normale cu România (dintr-un comunicat remis către presă de către miniştrii de externe francez, suedez şi ceh – oficiali care reprezintă ţările ce se află la preşedinţia UE) şi că Baroneasa Emma Nicholson declară că protestele de la Chişinău reprezintă disperarea tinerilor, îngrijoraţi în legătură cu viitorul lor.

UPDATE 03:42: Iata ce am am gasit numai ce pe curaj.net – FRATILOR NU IESITI MAINE IN STRADA! VA FI MARE DIVERSIUNE!!! – suna destul de plauzibil… criminalii asa fac, dar poate ca cineva incearca doar sa sperie lumea… altii ne cheama insa sa venim cu flori! Din comentarii pe curaj.net: *Miine, daca totusi iesiti in PMAN, in caz de incalcari, arest, etc. sunati la +37369323701/+37378250860/+37365684882- Amnesty International Moldova, rep.Evghenii Golosceapov.

Adevărat spus: Mircea Badea despre protestele din Chisinau

Leave a Reply