Moldova

April 26, 2010

Restabilim independenţa Republicii Moldova!

Tags: , , , , , , , , , , ,

Astăzi am primit o plăcere extraordinară ascultând şedinţa specială a parlamentului consacrată restabilirii actului de independenţă. Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova votată şi semnată la 27 august 1991 a fost arsă într-un incendiu al arhivei parlamentului din 7 aprilie 2009, iar astăzi 26 aprilie 2010 această declaraţie de independenţă faţă de imperiul sovietic a fost restabilită de primii parlamentari (1990-1994) mai rămaşi în viaţă (dintre cei 278 de votanţi şi semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, 229 sunt în viaţă, iar 49 au decedat.)

E o plăcere să-i reauzi în şedinţa parlamentului pe Alexandru Moşanu şi Mircea Druc – se crează impresia revenirii la acele vremuri de renaştere naţională când luptam pentru grafie latină şi adoptam triclorul. Î-mi aduc aminte chiar cum am asistat la arborarea tricolorului pe clădirea parlamentului (e a preşedinţiei astăzi), acele două Mari Adunări Naţionale şi podurile de flori. Dar… ca de altfel mereu au existat şi persoane antipatice cum e Lucinschi sau Urecheanu pe care nici nu mai ştiu cum de îi mai suportă acest pământ… din păcate mai avem şi lepădături de acestea…

Da, şi cât de bine e să ai şedinţe de parlamnet fără de comunişti, declaraţiile căroara despre restabilirea acestui act istoric cred că nici nu trebuie menţionate, dar am să menţionez un alt lucru: nu am să mă mir să aflu într-o bună zi că Declaraţia de Indepenţă nu a ars pe 7-8 aprilie, ci a fost dosită împreună cu alte acte furate de comunişti apriori protestelor din 7 aprilie 2009. Faptul că protestele au fost manipulate şi influenţate întru-un anumit mod (nu zic organizate) de gaşca lui Voronin e un adevăr care va ieşi la iveală în mod oficial odată şi odată, iar interesele lor meschine nici nu sunt mascate…

Mă gândesc uneori ce ţară extraordinară aveam dacă poporul nostru avea câtuşi de puţină înţelepciune la vremea potrivită pentru a nu mai vota bestiile şi a asigura ţărişoarei noastre un viitor, mă întreb cum era să fie dacă rămânea Mircea Druc, dacă rezista ameninţărilor Mircea Snegur (naiv a fost şi acesta)… dar poate că au fost prea mulţi factori şi dirijare externă la acea vreme… În orice caz viitorul ne aparţine, şi sunt sigur că va fi mai bine! Apropo, vă sugerez să priviţi emisiunea Marianei Raţă “Chestiunea Zilei” din astă seară (ora 19:15) la Jurnal TV (se transmite LIVE pe net) unde se va discuta “independenţa rescrisă” cu invitaţii speciali: Mircea Druc şi Victoraş Stepaniuc. Chiar vreau să văd cum va discuta un om cult cu un derbedeu comunist…

Leave a Reply